Între paru anotimpuri

Unde nu te-ai afla, orice mijloc de locomoţie rapidă nu ai folosi, Audi, Cielo sau troilebuzul, orice muzica ai asculta, Cleopatra Stratan, Evora, Mozart sau Moga, orice lectuiri ai simpatiza, Reverte, Rowling, Pleşu sau Dan Brown, orice creme   ţi-ai da  pe nas, antiaiging, dermato-cosmetice, farmocosmetice sau ulei de măsline, orice job ai avea, departe de delirul oraşului sau în epicentrul lui, la sigur ai observat că timpul trece repede şi sunt ceasuri peste tot. Ai remarcat?

 Înainte îşi mai cumpăra omul ceas la mîină, îl mai întreba alt om pe stradă cât e ceasul… Acum ceas la mobil, ceas la calculator, ceas la maşină, ceas la telefonul fix, ceas la cuptorul cu microunde. Timpul nu mai e ce a fost, noi însă rămânem aceiaşi: ciopliţi în diverse ipostaze pe aşchii ale vremii.

 Suntem mereu în căutarea fericirii şi în această febrilă agitaţie a căutării uităm de cine suntem noi cu adevărat. De atâtea ori ne simţim în stare să facem lucruri mari, dar nu ne lăsăm duşi de valul lor. Ne întoarcem automat la rutină şi latura noastră care arde să iasă din rând rămâne înăbuşită şi se preface în frustare.

 Vă invit (şi mă invit ) să vă gândiţi cine sunteţi cu adevărat. Ce vă face sufletul să vibreze mai tare ? Ce vă face să vă simţiţi oameni? De ce vă este dor?

 Mie mi-e dor de copilărie, de mirosul creioanelor colorate, de timpurile când aveam un program  riguros pe care atunci îl detestam din tot sufletul. Dimineaţa trebuia să mă scol la ora şapte, apoi mâncam obligatoriu un ou şi beam ceai cu pâine cu unt, în zilele mai nefericite aveam parte şi de magiun. Apoi părinţii ne organizau pe noi, pe mine şi pe sora mea. Mergeam la ore, după asta ne făceam temele şi doar mai târziu urma să avem parte de o porţie de joacă. Cu toate că în fiecare zi făceam acelaşi lucru, nici o zi nu semăna una cu alta. Acum, când suntem mari nu prea facem aceliaşi lucruri în fiecare zi , dar toate zilele sunt aproape la fel. Ce ar fi să încercăm să schimbăm lucrurile? Să facem ca timpul să se scurgă altfel de cât de obicei încât să nu ne fie doar viaţa plină de zile, dar şi zilele pline de viaţă.