Amintiri care nu dau faliment

Nimic nu te poate face să te trezeşti mai uşor de cât relevaţia unei eventuale călătorii, mai ales atunci când ţi se spune că dacă întârzii măcar cu o minuţică „rămâi în stradă”. Aşa că ideea plecării la Mileştii Mici împreună cu colegii de facultate a servit prilejul unei treziri uşoare, revelaţia căreia nu a costat nimic pe lângă impresiile pe care le-am adunat în sufleţele, şi mai mult, în banca cu amintiri care nu dă niciodată faliment, adică în albumul cu fotografii.

Ajunsă la locul stabilit cu puţin timp înainte de ora plecării, am remarcat că curiozitatea şi „adulmecarea” unei posibile aventuri nu a lăsat indiferent pe nimeni. La ora opt dimineaţă, la staţia de troleibuze de pe podul de la Telecentru s-au adunat 38 de studenţi, care printr-o minune, generată de spiritul de colectiv prietenos, au încăput într-un maxi-taxi nu prea spaţios.

Drumul însă nu a fost greu şi anevoios după cum se aştepta, ci dimpotrivă, exact bun pentru a crea o atmosferă de excursie. Astfel, povestea de descoperire a tărâmului Mileştii Mici începe odată cu sosirea noastră la locul faptei. Porţile s-au deschis şi studenţii Facultăţii de Jurnalism au năvălit în ograda frumos amenajată, decorul căreia a fost motivul declanşării unei sesiuni foto.

Două havuzuri, cu  butoaie din care vinul alb şi roşu curgea în nişte cupe enorme ne-au făcut deodată să înţelegem că: nu, nu vinul, ci impresiile vor curge şuvoi.

Nerăbdători şi hotărâţi să explorăm orice colţişor am intrat în magazinul de vinuri care, de fapt, trebuia să fie punctul terminus al excursiei. Noi însă am hotărât să înfulecăm deodată cireaşa de pe tort; să nu pierdem nici o clipă şi să prindem fiecare cadru ce ar fi putut pune într-o lumină favorabilă persoana noastră, aflată în beciul cu cele mai bune colecţii de vin din Moldova.

Asiguraţi că ne vom mai întoarce în magazin, am ieşit pentru ca în clipa următoare să începem plimbarea prin galeriile subterane ale Mileştilor Mici! Ceva uimitor, dar deloc obositor, aproape două ore de mers pe jos printre nenumăratele butoaie şi sticle cu vinuri de cea mai înaltă calitate. Am coborât nu doar la 50 metri sub pământ, ci şi într-un loc în care am avut posibilitatea să aflăm de la ghidul nostru cele mai  interesante detalii despre beciul de la Mileşti: ”Lungimea totala a galeriilor constituie 200 km, dintre care cca. 55 km (o suprafaţă de 182 mii m²) sunt utilizate in scopuri tehnologice. Grosimea stratului pana la suprafata variaza de la 30 la 85 m. Butoaiele mari de stejar au fost asamblate la intreprindere in anii 70-80, lemnul a fost importat din Rusia si Ucraina. Capacitatea lor variază de la 600 la 2000 dal de vin.”

„Nu am numărat ulicioarele pe care am trecut, nici nu am reţinut multitudinea de denumiri vinicole, asta nu din indiferenţă, dar din motiv că erau prea multe şi nu am putut hotărî, până la urmă, căreia dintre ele să-i ofer prioritate”, a spus Cristina cu entuziasm.

Punctul culminant al excursiei noastre a fost, însă,  popasul făcut în sala de degustare a Mileştilor Mici. Un loc de poveste, unde deservirea modernă se îmbină perfect cu decorul ce aminteşte de timpurile regeşti: scaune mari, un cămin şi o masă voluminoasă care ne-a adunat la o gură de vorbă. Şi desigur, muzica populară, ce ne-a unit nu doar vocile, dar şi sufletele.

Am terminat excursia pe o notă frumoasă, fără a uita, însă,  să punem capac dorinţei noastre de a ne întoarce în delirul oraşului cu o amintire materializată, adică cu o sticlă de vin bun.